McFluffly

Sunt momentele alea cheie cand planeta doarme si tu esti treaz. Pare imposibil dar nu e. Atunci cand opresti timpul in loc si tu te misti. Sunt de asemenea momentele cand ai puterea sa-i misti pe ceilalti in slow motion. Si sunt si momentele cand tu nu te poti misca si lumea face marator chiar langa tine.

De exemplu astazi a fost una din acele zile cand ochilor mei le-au luat secunde bune pentru a parcurge campul vizual. Normal ca timpul zboara cu sau fara tine, ce conteaza e sa fii tu pilotul, nu cel condus. Azi am plutit. Ma simt prost ca sunt un analizator. Dar mi-e in sange, e inevitabil. Imi zboara ganduri prin cap la fiecare idee ivita, la fiecare actiune perceputa. E din ce in ce mai rau. Am nevoie de un moment stabil, sa opresc eu timpul si lumea si sa ma misc, sa analizez odata pentru totdeauna tot ce am de analizat. Sa stau asa zile printre marionete si sa nu scap niciun detaliu oricat de neinsemnat ar fi el. Apoi sa pocnesc din degete si gata, sa revenim la normal. Dar stiu ca o data revenita toata miscarea aia browniana iar ma pierd in ganduri. Ma atarge prea mult expresivitatea fetzelor.

Imi place la scoala sa apas butonul de slow motion. Il ador. Sa-ti vezi profesorii miscandu-se in reluare, dictand monosilabic e chiar interesant. Plus ca ai mai mult timp sa-i cunosti pe cei din jur. Doar ca ma gandesc in ultimul timp daca nu cumva joaca mea de-a timpul e ca o vraja, si voi fi si eu contra-cronometru jucata de altcineva. E trist, dar real. Doar nu pot doar eu opri timpul! Daca ma analizeaza altcineva atunci cand sunt pusa pe pauza? E ca o vraja si stiu ca se va rupe. Nimic bun nu dureaza. La fel ca timpul. Des ma gandesc ca daca as fi un tren as fi mereu in intarziere*, cu toate ca precum persoana sunt mereu punctuala**.

______________________________

*fraza nu-mi apartine, din pacate nu-mi amintesc de unde o stiu.

**se exclude cand vine vorba de scoala.